Un atlet face cât un întreg sport?

Formula 1 cu Michael Schumacher în acei ani în care câştiga tot era un sport pentru mine, unul care merita vizionat. Ce este drept, eram prea tânăr să îmi dau seama că un sport are nevoie de spectacol. Singurul lucru pe care îl apreciam era faptul că germanul era favoritul meu şi câştiga tot, restul nu conta. Acum mi-e extrem de greu să văd maşinile învârtindu-se mai mult de două ture fără să schimb canalul. În acest caz, pentru mine, un simbol al formulei 1. Schumacher, reprezenta întreg sportul pentru mine, din moment ce fără el în perioada de glorie, formula 1 nu merita urmărită.

Să luăm drept exemplu un alt sport monoton în viziunea unora, cum este tenisul. Principalul element care m-a atras a fost Andre Agassi, o fostă legendă a acestui sport. Însă după ce el s-a retras am rămas fan în continuare. După ce alţi atleţi reprezentanţi ai generaţiei 2000 îşi vor termina cariera ( Federer, Roddick ) voi rămâne fan. Nu sunt puţine sporturi care sunt peste liga I.

Michael Jordan, a.k.a the Greatest of All Time, este simbolul sportului din lumea întreagă, un idol, un model şi un ambasador al baschetului. Nu trebuie să fii american ca să ştii cine a fost. În viziunea multora, probabil cel mai prolific atlet din istorie. După ce a câştigat trei titluri consecutive în NBA, a decis să se apuce de baseball, sportul său preferat din timpul copilăriei. În scurta aventură, a reuşit lucruri admirabile, pe care puţini jucători le-au reuşit în ani buni de activitate. Dar pasiunea pentru baschet l-a făcut să se întoarcă şi să câştige alte trei titluri, ultimul din ele cucerindu-l la vârsta de 35 de ani. În primul meci de la întoarcere a fost titular, doar nu avea degeaba statuie în faţa stadionului din Chicago. Era Jordan. Cele 2 sezoane petrecute cu Washington Wizards au dovedit cât de mult însemna acest sport pentru el. Cu sute de milioane de dolari adunate din publicitate, bani de la clubul Chicago Bulls şi firma Jordan, dar şi cu 38 de ani în spate a jucat într-un mod care i-a uimit pe toţi, fiind cel mai bun jucător al echipei şi arătând lumii că el este Michael Jordan, cu adevărat cel mai bun din istorie. Iar de-ar fi ca el să joace şi în prezent, însă la o vârsta rezonabilă, încă ar domina. Acesta este lucrul îl defineşte. Jordan este un simbol pentru sportul de pretutindeni, el însuşi a reuşit să facă baschetul un sport popular în toată lumea, dezvoltând întreaga industrie, anual înregistrându-se încasări de miliarde de dolari din ceea ce înseamnă baschet, pe teren sau în afara lui.

Fotbalul este considerat la noi sportul rege, probabil din considerente de popularitate. După ce am reuşit să construim un stadion de nivel mondial, la suprapreţ ce-i drept, tot nu avem fotbal. Ceea ce uimeşte, însă în mod ciudat nu pe toată lumea, este că fanii încă există. Pe deasupra, se duc în continuare la meciuri în condiţiile în care echipa lor favorită nu joacă nimic, deşi patronul investeşte. în teorie. La miuţa toată lumea se pricepe, dar când e de fugit pe un teren de fotbal se complică treaba, mai ales după o noapte în club sau o beţie înainte de ziua meciului.

Champions League sau derbiurile din Anglia sau Spania reprezintă ceea ce mulţi ar numi spectacol fotbalistic. Cele mai bune echipe joacă fotbal,  nu se prefac, iar de blat nu poate fi vorba. În general, fotbaliştii NU se lamentează la orice fază, fug după minge, ştiu să facă preluare, ştiu să paseze, unii mai ştiu să şuteze, iar vreo doi pot lua mingea din jumătatea proprie şi să intre cu ea în poarta adversă. Fotbalul în sine reprezintă un simbol ca sport, în opinia mea neexistând un jucător care poate fi reprezentativ, ambasador al acestui sport ( Da, ştiu cine au fost Pele, Maradona, Zidane şi restul legendelor ) .

 

PS: Gânduri amestecate. Am deviat cu succes de la ideea principală din titlu. Asta e, a ieşit totuşi ceva.

 

This entry was posted in Articole and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>