Desene animate vechi şi noi

Cele vechi au cam dispărut din peisaj ( Chip & Dale, Donald Duck, Tom & Jerry ), împreună cu generaţia 90′ ( ” Life with Louie ). Noua generaţie preferă serialei de succes gen  ” Hannah Montana ” unde nu se întâmplă nimic în opinia subsemnatului, iar pentru a părea amuzante se adaugă un sunet de fundal cu nişte râsete forţate.

În materie de desene difuzate în prezent observăm roboţi, personaje în formă de legume, copii care şi-au construit o căsuţă în copac şi se cred ” Cei patru fantastici “. Poate s-au schimbat preferinţele, dar nu cred că într-o asemnea măsură încât serialele vechi să fie difuzate aievea, iar cele noi predomină. Trebuie să facă şi oamenii un bănuţ acolo din drepturile de televizare, dar măcar pot face ceva cu substanţă, cu replici care pot fi într-adevăr amuzante şi nu inspirate din umorul american de doi lei.

Copiii preiau anumite informaţii de la desenele animate, iar un ” studiu ” foarte elaborat din State a arătat că destui tineri sub 5-6 ani cred că animalul reprezentat de Milka este roz  ca şi cel din reclame. Singurul motiv pentru care desenele noi par amuzante ar putea fi faptul că cele vechi nu le sunt cunoscute celor mici. Ar trebui ca cineva să le arate desenele de acum 20-30 de ani cu care nimeni nu s-a plictisit la vremea lui, ba chiar unii încă le mai vizionează şi le apreciază luând în considerare lipsa materialului de calitate din prezent.

Animaţii de calitate recente sunt ilustrate în filme : ” Happy Feet “, ” Kung Fu Panda “, ” Toy Story ” , ” Cars “. Acestea au calitate şi se deosebesc spre deosebire de alte imitaţii, fiind apreciate atât te părinţi şi cât şi de copii.

Oricine ar aprecia personaje precum Tom, Jerry , Chip, Dale, Donald, Louie şi multe altele din seriale care nu se mai difuzează, dar pentru cei interesaţi se găsesc, şi până şi copiii moderni le-ar aprecia ca şi cei care au fost copii înaintea lor.

This entry was posted in Film. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>